Visualizzazione post con etichetta latino. Mostra tutti i post
Visualizzazione post con etichetta latino. Mostra tutti i post

martedì 19 settembre 2017

Un veac de singuratate - recenzie de carte / Cent'anni di solitudine - recensione / One hundred years of solitude - book review



Salutare suflete frumoase,
Astazi vreau sa va vorbesc despre o carte de capatai a literaturii internazionale, o carte care l-a adus pe scriitorul acesteia in centrul atentiei mondiale. Cartea se numeste “Un veac de singuratate” de Gabriel Garcia Marquez si este drama unei familii extinsa pe mai multe generatii. Fiecare personaj isi area locul sau precis si este descris in mod detaliat, elementul surprinzator in prima parte a cartii este repetibilitatea numelor si a trasaturilor care stabilesc destinul lor. Numindu-si cu incapatanare copii la fel ca pe parintii sau stramosii lor conduce la o repetibilitate, pe alocuri iritanta chiar, a numelor Jose Arcadio, Aureliano sau Remedios si implicit a destinurilor tragice ale acestor personaje. Autorul descrie cu atentie fiecare personaj, povestindu-ti aproape de la bun inceput soarta si sfarsitul pe care il va avea, cititorului ramanandu-i doar sa descopere mijloacele pin care acel destin se va implini. Cateva cuvinte despre personajele cheie ale acestui roman, personajul cel mai longeviv este Ursula, matriarha familiei al carui scop primordial era ca descendentii sai sa nu se casatoreasca intre ei pentru a nu crea copii cu coada de purcel, Jose Arcadio, geniul care creeaza orasul Macondo si care reuseste sa faca oamenii sa il urmeze intro-un lung pelerinaj, Aureliano, al doilea fiu al sau care mostenind carisma tatalui poarta oamenii sa lupte alaturi de el impotriva nedreptatilor statului, Amaranta, fiica cea mica a Ursulei si a lui Jose Arcadio a carui principal rol este acela de a crea obsesii in mintea nepotilor sai care sa ii determine sa doresca sa sfideze avertismentul Ursulei privind discendentii cu malformatii si nu in ultimul rand Melquiades, tiganul care prevesteste soarta tragica a familiei si a orasului Macondo lasand scrierile sale in sanscrita ca avertisment familiei. Repetibilitatea numelor comporta la o repetibilitate a destinurilor tragice, toti cei ce vor fii numiti Arcadio sunt predestinati la o moarte violenta asemeni celui dintai fiu al cuplului Ursula - Jose Arcadio, toti cei ce vor purta numele Aureliano vor avea obsesia descifrarii scrierilor lui Melquiades, a luptelor impotriva nedreptatilor si desi vor cunoaste iubirea carnala si vor avea numerosi fii, nu vor cunoaste linistea sufleteasca in timp ce fetele ce vor purta numele Remedios vor avea sfarsitul trist pe care l-a avut micuta Remedios, sotia lui Aureliano, moarta prematur fara a avea descendenti. Dinamica familiala include complexul lui Oedip, aproape fiecare personaj masculin infatuandu-se de aceea ce reprezinta figura sa materna determinandu-i alegerile ulterioare in materie de partenere. Vreau sa inchei discutia despre personaje cu ultimi doi membrii ai familiei, Amaranta Ursula si ultimul Aureliano, care necunoscand faptul ca sunt nepot si matusa se indragostesc si impreuna au un fiu cu coada de purcel, implinind astfel anatema familiei. Romanul se incheie cu descifrarea completa a scrierilor lui Melquiades care ii arata lui Aureliano ca soarta intregii sale familii a fost predestinata si ca sfarsitul prevedea moartea Amarantei Ursula si a micutului lor copil, ultimul membru al acestei familii dar si stergerea de pe fata pamantului a orasului Macondo intr-o teribila tornada. Senzatia principala care iti ramane citind aceasta carte e ca personajele sunt singure, condamnadu-se ele insusi la aceasta conditie de singuratate pentru a-si apara secretele si pulsiunile. Cartea este o drama a vietii unei familii desfasurate pe mai bine de o suta de ani, o drama a predestinarii, care lasa invariabil senzatia ca destinul al fi fost altul daca la un moment dat se intrerupea aceasta continuitate a numelor. Aceasta carte solicita cititorul prin numarul foarte mare de personaje si faptul ca nu ii permite sa se identifice si sa isi faca placut nici unul dintre acestea, fiecare dintre personaje fiind meschin si putred intr-un grad diferit. Concluzia mea la finalul acestei carti e ca oglindeste foarte bine realitatea din acest punct de vedere, oamenii avand in ei un desen interior care cuprinde si rautate, si perversiune si nepasare in functie de grila de interese a fiecaruia. Recomand aceasta carte, dar sugerez cititorilor sa se pregateasca pentru o lectura mai elaborata si consistenta. 
Va multumesc pentru vizita si va astept cu drag la urmatoarea postare.


ITALIANO

Ciao a voi anime belle,
Oggi voglio parlarvi di un libro di letteratura internazionale, un libro che ha portato il suo scrittore al centro dell'attenzione mondiale. Il libro si chiama "Cent'anni di solitudine" di Gabriel Garcia Marquez ed è il dramma di una famiglia estesa per molte generazioni. Ogni personaggio ha il suo posto preciso e viene descritto in dettaglio, l'elemento sorprendente nella prima parte del libro è la ripetibilità dei nomi e delle caratteristiche che alla fine determinano il loro destino. Chiamando rigorosamente i bambini come i genitori o gli antenati porta ad una ripetitività, a volte anche irritante, dei nomi Jose Arcadio, Aureliano o Remedios e implicitamente del tragico destino di questi personaggi. L'autore descrive con attenzione ogni personaggio, raccontando dall'inizio il suo destino e la fine che avrà, al lettore rimanendo solo la scoperta dei mezzi con cui quel destino sarà realizzato. Alcune parole sui personaggi chiave di questo romanzo, il personaggio più longevo è Ursula, la matriarca della famiglia il cui scopo principale era che i suoi discendenti non si sposassero fra di loro per non creare figli con la coda di maiale, Jose Arcadio, il genio che creato la città di Macondo e che riesce a farsi seguire dalla gente in un lungo pellegrinaggio, Aureliano, il suo secondo figlio, che ereditando il carisma del padre, riesce a far sicché le persone combattano al suo fianco contro le ingiustizie dello stato, Amaranta, figlia di Ursula e Jose Arcadio il cui ruolo principale è quello di creare ossessioni nelle menti dei suoi nipoti e farli desiderare di sfidare l'avviso di Ursula sulle malformazioni e infine Melquiades, lo zingaro che predica il destino tragico della famiglia e della città di Macondo lasciando i suoi scritti in sanscrito come un avvertimento per la famiglia. La ripetibilità dei nomi comporta una ripetizione di destini tragici, tutti coloro che saranno chiamati Arcadio sono predestinati a una morte violenta come il primo figlio della coppia Ursula Jose Arcadio, tutti coloro che portano il nome Aureliano avranno l'ossessione di decifrare gli scritti di Melquiades, di combattere contro l'ingiustizia e, anche se conosceranno l'amore carnale e avranno molti figli, non conosceranno la pace della mente mentre le ragazze che porteranno il nome Remedios faranno la triste fine di Remedios, la moglie di Aureliano, morta prematuramente senza avere discendenti. La dinamica familiare comprende il complesso di Edipo, quasi ogni carattere maschile è infatuato con quella che costituisce la sua figura materna determinando le sue scelte successive in materia di partner. Voglio concludere la discussione sui personaggi con gli ultimi due membri della famiglia, Amaranta Ursula e l'ultimo Aureliano, che non sapendo che sono nipote e zia, s'innamorano e insieme hanno un figlio con la coda di maialino, compiendo così l'anatema della famiglia. Il romanzo finisce con la completa decifrazione degli scritti di Melquiades che mostrano a Aureliano che il destino di tutta la sua famiglia era predestinato e che la fine prevedeva la morte di Amaranta Ursula e del loro piccolo figlio, l'ultimo membro di questa famiglia ma anche la cancellazione della città di Macondo della faccia della terra in un terribile tornado. La sensazione principale che resta mentre si sta leggendo questo libro è che i personaggi sono soli, condannandosi a questa condizione di solitudine per difendere i loro segreti e impulsi. Il libro è un dramma della vita di una famiglia dispiegata per oltre cento anni, un dramma sulla predestinazione che lascia la sensazione che il destino sarebbe stato un altro se in qualche momento questa continuità dei nome fosse stata interrotta. Questo libro sollecita il lettore per il grande numero di personaggi e il fatto che non gli permette di identificarsi e farsi piacere nessuno di essi, ognuno dei personaggi essendo meschino e marcio in un certo grado. La mia conclusione alla fine di questo libro è che rispecchia molto bene la realtà da questo punto di vista, la gente ha all'interno un disegno interiore che include sia la cattività, sia la perversione che l'indifferenza a seconda della griglia di interesse di ciascuno. Consiglio questo libro, ma suggerisco ai lettori di prepararsi per una lettura molto elaborata e consistente. 
Grazie per la vista e non vedo l'ora di incontrarvi al prossimo post.


ENGLISH

Hello, you beautiful souls,
Today I want to talk about an international literature book, a book that has brought its writer to the center of world attention. The book is called " One Hundred Years of Solitude" by Gabriel Garcia Marquez and is the drama of a family extended on many generations. Each character has its precise place and is described in detail, the striking element in the first part of the book is the repeatability of the names and features that ultimately determine their destiny. Rigorously calling children like parents or ancestors leads to repetition, sometimes even annoying, of the names of Jose Arcadio, Aureliano or Remedios and implicitly the tragic destiny of these characters. The author carefully describes each character, telling from the beginning of his destiny and the end he will have, to the reader remaining only the discovery of the means by which this destiny will be realized. Some words about the key characters of this novel, the longest character is Ursula, the matriarch of the family whose main purpose was that to watch out so that her descendants would not marry each other so that won't give birth to children with a pig tail, Jose Arcadio, the genius who created the city of Macondo and who succeeds in being followed by people on a long pilgrimage, Aureliano, his second son, inheriting his father's charisma, manages to make people fight alongside with him against the injustice of the state, Amaranta , daughter of Ursule and Jose Arcadio whose main role is to create obsessions in the minds of his nephews and to make them want to challenge Ursula's warning about malformations and finally Melquiades, the gypsy who preaches the tragic fate of the family and that of the city of Macondo leaving his writings in Sanskrit as a warning to the family. The repeatability of the names involves the repetition of tragic destinies, all those who will be called Arcadio are predestined to a violent death as the first son of the couple Ursula - Jose Arcadio, all those bearing the Aureliano name will have the obsession of deciphering the writings of Melquiades, to fight against injustice, and although they will know carnal love and have many children, they will not know the peace of mind while the girls named Remedios will make the sad end of Remedios, Aureliano's wife, who died prematurely without having descendants. Familiar dynamics include the Oedipus complex, almost every male character is infatuated with what constitutes his maternal figures and determining his later partner choices. I want to conclude the discussion about the characters with the last two members of the family, Amaranta Ursula and the last Aurelian, who, not knowing that they are nephew and aunt, fall in love and together have a son with a pig tail, fulfilling so the anathema of the family. The novel ends with the complete decipherment of the writings of Melquiades that show to Aureliano that the destiny of all his family was predestined and that the end included the death of Amaranta Ursula and their little son, the last member of this family but also the cancellation of the Macondo city from the face of the earth in a terrible tornado. The main feeling that remains while reading this book is that the characters are alone, condemning themselves to this state of solitude to defend their secrets and impulses. The book is a drama of the life of a family unfolded for over a hundred years, a drama on predestination that leaves the feeling that destiny would have been another if at some time this continuity of the name had been interrupted. This book hastens the reader for the great number of characters and the fact that it does not allow him to identify and enjoy any of them, each of the characters being weaker and rotten in a certain degree. My conclusion at the end of this book is that it reflects the reality very well from this point of view, people have inside an interior design that includes both captivity, perversion and indifference depending on the grid of interest to each. I recommend this book, but I suggest readers to prepare for a very elaborate and consistent reading. 
Thanks for the visit and I look forward to meeting you at the next post.





Premesse/ Premises
Questo post è di mia completa creazione per quanto riguarda contenuti, foto e idee espresse. Prima di usare qualsiasi parte di questo post siete pregati di contattarmi e nel caso vi abbia ispirato per altre creazioni, chiedo cortesemente di menzionare la fonte.

mercoledì 13 aprile 2016

Dansul - sport, arta si terapie



Astazi vreau sa vorbesc despre dans si despre beneficiile dansului asupra fizicului si psihicului nostru. Dansul este sport, arta si psihoterapie in acelasi timp pentru ca ne mentine in forma fizicul, ne tonifica si ne confera elasticitate, muzica ce ne insoteste si ghideaza proprioceptorii pentru ca rezultatul final sa fie unul artistic, ne relaxeaza si ne permite sa descarcam tensiune, stres si energie negativa. Fie el unul clasic, latino, modern sau liber are aceleasi efecte benefice, variind doar procentajul si complexitatea lor. Un dans clasic presupune rigoare, reguli si acceseaza si emisfera stanga a creierului nostru ca si cum am rezolva probleme de matematica in timp ce ne distram. Un dans latino implica multa fizicitate, contact cu partenerul si ne ajuta sa descarcam tensiunile si stresul prin intermediul imbratisarilor si atingerilor contribuind la eliberarea endorfinelor si implicit combaterea depresiei. Dansul modern este liberator, exploreaza cele mai indepartate laturi ale emisferei cerebrale drepte permitandu-ne sa cream si sa inovam. Dansul liber, sau dansul asa cum vrem noi, cum il numesc eu, este un adevarat catarsis ajutandu-ne sa eliberam si sa exprimam adevaratul EU, de aici zicala mea: "arata-mi cum dansezi ca sa iti spun cine esti!"

ITALIANO
Oggi voglio parlare della danza e dei suoi benefici sul nostro fisico e psichico. La danza è sport, arte e psicoterapia allo stesso tempo perché ci mantiene in forma, tonici ed elastici, la musica che accompagna e guida i nostri propriocettori perché il risultato finale fosse uno artistico ci rilassa e ci permette di scaricare la la tensione, lo stress e le energie negative. Classico, latino, moderno o libero ha gli stessi effetti benefici differenziandosi solo nella loro percentuale e complessità. Il ballo classico comprende rigore, regole, e accende anche il lato sinistro del nostro cervello come se risolvessimo problemi di matematica mentre ci divertiamo. Il ballo latino implica molta fisicità, contatto con il partner e ci aiuta a scaricare la tensione e lo stress attraverso gli abbracci e il tocco contribuendo cosi a liberare le endorfine ed implicitamente a combattere la depressione. La danza moderna è liberatoria, esplora i lati più profondi del nostro emisfero cerebrale destro permettendoci di creare ed innovare. La danza libera, o la danza come vogliamo noi, come la chiamo io, è una vera catarsi aiutandoci a liberare ed esprimere il vero IO, e da qui nacque il mio detto: "fammi vedere come balli e ti dirò chi sei!"

ENGLISH
Today I want to talk about dance and his benefits on our body and mind. The dance is sport, art and therapy at the same time because it keeps us in shape, tonified end elasthic, while the music that follows our proprioceptors and transforms our movements in art relaxes and allows us to relieve the tension, stress and negative energy. Classic, latino, modern or free, the dance has the same benefits with a difference in percentage and complexion. The classic dance includes rigor, rules and accesses the left emisphere of our brain and it's like solving maths problems while having fun. Latino dance implies a lot of physicality, contact with our partner and helps us relieve tension and stress through touch and huggings allowing us to liberate endorphins and therefore avoid depression. Modern dance is liberating and it explores the most distant parts of our right brain emisphere allowing us to create and inovate. Free dance or dancing as we like to, as I call it, is a true catharsis helping us to liberate the real "I" therefore my saying "show me how you dance and I will tell you who you are!"

Recommended post

Solo Cose Belle ottobre 2024 parte 1 / Only Beautiful Things October 2024 part 1

ITALIANO   Ciao carissimi amici,  Finalmente riesco a scrivere il post in merito alle cose belle che ho vissuto durante il mese corrente e s...